Am cunoscut Omul, în multiplele sale forme și versiuni. Am privit prin Om așa cum aș fi privit prin mine; am încercat să înțeleg Omul așa cum am încercat ani de-a rândul să mă cunosc și să mă înțeleg pe mine. Și nu am ajuns nicăieri; sunt la fel de blocat între oameni, prins în lanțurile relațiilor sociale și personale pe care le-am dezvoltat cu ei, și n-am înțeles nimic, pentru că nimic nu poate fi înțeles din ceea ce este conținut în Om.
Nu am capacitatea faptului concret de a sucomba, deși mă dezintegrez continuu în încercarea de a mă construi. Nu mă dețin pe mine, iar deciziile mele sunt doar consecințele unor eventuale pre-decizii pe care nu am putut să le iau. M-am născut ca să mă repet la infinit în încercarea de a mă naște. Am eșuat. Împlinirile mele zilnice, starea de bine în care petrec zilele, toate acestea constituie doar fondul unei existențe pustii de-a lungul deșerturilor umanului.