bubuituri

28122015Închisă în trupul căruia îi este prizonieră, inima pulsează uneori într-o cruntă disperare lovindu-se de sternul menit să o separe de lume. Se zbate și nu-și găsește ieșire, se strânge în sine și se expandează înghițind întreaga lume interioară a celui care o posedă, asimilând Totul și Nimicul.
și halucinează în sine povești și atașamente, vorbește nimănui despre neîmpliniri și singurătăți, despre deșerturi neumblate și blocuri de gheață care te strâng sub teribila lor apăsare
Omul și-ar scoate-o, ar expune-o în muzee, Iată-mi blestemul, ar striga el prin piețele publice ținând încordat în mâini organul acela clocotind de dragoste și de viață, cu nebunie în priviri, cu sudoarea-i curgându-i torente pe frunte, dacă i-ar sta în putință și dacă ar ști că aceasta ar fi o soluție pentru a cristaliza toate acele istorii fluide care îi curg prin trup de ani întregi.
Ne-am întors de unde am plecat, din această cameră întunecosă, plină până la irespirabil de cărți, ne-am întors în punct în care tu bubui cu diserare și în care eu mă rup în mii de bucății, în fragmente de viață, în cuvinte care îmi vâjâie tulbure dedesubtul cutiei craniene. Mă bucur astăzi pentru cel s-a desprins de mine la fiecare moment în care eu am colapsat în această stare, în care eu am căzut, în care eu m-am întors închizând uși cu chiei pe care le-am pierdut de mult timp, mă bucur astăzi pentru cel care a ajuns mai departe de întunericul camerei ăsteia și de ușa-obstacol pe care eu n-am reușit decât să o închid.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *