cum să-ți trăiești viața

se spune că propozițiile trebuie să înceapă cu literă mare, cel puțin acelea care se termină cu punct. și că trebuie să fii cuminte, să nu te joci cu sensul cuvintelor atunci când poți exprima ideile clar și concis.

mi-au zis: mănâncă toată mâncarea (și legumele, și carnea din ciorbă), și spanacul, mâncarea de gutui, porumbeii din ciulama, mergi la școală, nu mai râde în timpul orei, învață și ia note mari, învață-învață-învață ca să ai bani să ajungi să ne ții și tu pe noi la bătrânețe, ia examenele, termină facultatea, fă ceva bun cu viața ta, mergi la biserică, roagă-te, fă-te popă, crede și nu cerceta, bea mai puțin, însoară-te, fă copii, cumpără-ți apartament, bea mai puțin, dă-i vieții tale un sens, propozițiile încep cu literă mare, ești indiferent, dubios, dus cu pluta, irecuperabil, bea mai puțin, implică-te mai mult, învață, scrie articole, mănâncă carne (măcar pește), e cazul să ne prezinți pe cineva, ai douăzeci și patru de ani (între timp chiar douășase), vino pe la noi, ce faci.

o viață întreagă astfel. și mă striveau în felul ăsta, în fiecare secundă pe care aveam iluzia că o trăiesc. fii integrat în societate, fii ca ceilalți, fii normal! așa e bine! și mă striveau în felul ăsta așa cum strivești un gândac dizgrațios care ți se urcă pe perete în timp ce mănânci.

fii orice altceva, mai puțin tu!

fii tot ce vor ceilalți să fii, mai puțin tu însuți!

fii toate iluziile sociale pe care ți le bagă ceilalți pe gât!

naște-te acum!

respiră!

mănâncă!

realizează-te!

câștigă-ți succesul!

fii cel mai bun dintre toți!

însoară-te!

fii în rând cu lumea!

fă așa cum vreau eu! fii aici și acum! renunță la lumea ta, nu mai visa, stai cu picioarele pe pământ, stabilește-ți întâlniri, hai să ieșim în oraș, hai să ne prefacem că putem sta o oră unii în fața celorlalți fără să pretindem că totul e un circ, fără să simțim nevoia să ne tragem un glonț în cap, nouă sau celuilalt, fă așa și pe dincolo, stai drept, continuă să mergi, nu trebuie să superi pe nimeni, conformează-te, fii ca ceilalți, fii așa cum vreau eu, prefă-te că nu exiști așa cum ești tu, prefă-te că exiști așa cum vreau eu.

dar eu nu.

tâgâdâm-tâgâdâm prin viața mea, condus de instinctul inimii, hotărât să nu mai fac compromisuri și să ascult mai mult de ceea ce simt eu decât de ceea ce ar vrea ceilalți de la mine. eu, cu ideea mea de fericire, cu dezintegrarea mea prin univers, cu sensul meu de evoluție, îmi parcurg zilele galopând prin timp călare pe această fantasmă – fericirea – care mă mănâncă de viu.