Hărți și singurătăți

tumblr_m3a26nQIAz1qzmzg8o1_1280

Momentul tău de liniște nu mai există, e pierdut. Inima o ia deseori razna, își iese din ritm, te face să tresari fără un motiv evident. Bei din inerție. Privești în gol câteva secunde lipite una de alta, îți simți gândurile reflectate în capul pe care mai demult îl puteai numi al tău, dar astăzi pare atât de îndepărtat, al altcuiva, străin de tot ceea ce ești, tocmai pentru că nu te mai ascultă. Sunt defect, ceva din mine nu mai funcționează cum trebuie, organul acela al emoției se crede poate prea sigur pe el în timp ce eu mă simt prea slab pentru el, ceva mă trage în jos și-mi îngreunează mișcările, ceva îmi încețoșează mintea, ceva mă face să mă comport față de mine însumi ca un străin. Nu știu dacă eu însumi mă situez în interiorul sau în exteriorul meu, nu știu dacă viața este a mea sau dacă doar asist la ea. Sălbăticită este inima mea astăzi, bătând cu disperare în pieptul meu, ascunsă vederii celorlalți, incapabili să o vadă și să o înțeleagă, să-i distingă neliniștea și urletul sfâșietor din noaptea aceasta cu lună plină. Dormi. Simt mirosul prăzii, simțurile mi se ascut într-o profundă încordare, dar mă retrag în tăcere după câteva momente de pândă, de intersecție instinctuală cu viața. Vânătoarea nu te descrie astăzi cu nimic, lași prada să treacă pe lângă tine în timp ce întreg trupul tău protestează, nu asta cauți, iar ceea ce lași să treacă astăzi vorbește mai mult despre tine decât ceea ce cauți concret, pentru că-ți trădează slăbiciunea, strigă în gura mare Sunt slab, spuneam că îmi doresc momente dar iată cum las momentele să treacă pe lângă mine pentru că sunt deja defect, pentru că ritmul meu este altul, pentru că ceva mă trage în jos, pentru că această inimă sălbăticită are o hartă proprie a acestui oraș, și apropierea de anumite locuri o face să-și iasă din ritm, s-o ia pe coclauri, s-o pierd. Doar inima mea știe ce vrea în timp ce eu stau cu mințile împrăștiate pe asfalt, fără să știu nimic, înnebunind. Dă-mi trupul acela pe care îl caut, dă-mi rezonanța, dă-mi acel puls pe care îl caut, inima mea mă sfâșie de viu, a turbat, inima mea vânează astăzi fără mine, inima mi-a ieșit din piept, am pierdut-o odată cu momentul de liniște. Nu am nimic de pus la bătaie pentru că nici măcar eu nu-mi aparțin. Ai obosit. Cauți un loc unde să-ți odihnești capul, cauți să cazi la pace cu propriul curent de a trece prin lume, cauți să te oprești puțin să-ți tragi suflul. Adormi. Trupul acceptă asta. Bei din inerție și nu te mai oprești. Adormi. Vânătoarea, dacă are vreun înțeles, nu se petrece astăzi. Nici pe drumul cel lung, nici pe cel scurt, le eviți pe amândouă, harta ta este astăzi încălcită și nu se potrivește cu nopțile cu lună plină, orașul îți pare astăzi străin, Străin ești și tu în acest oraș, fără momente de liniște și fără vreo inimă pe care s-o poți controla, ai obosit și adormi, ai băut prea mult, ai simțit prea mult, nu știi dacă ficatul ți-a cedat, sau poate inima, nu știi sigur ce te dărâmă sau ce te face să te simți mai bine a doua zi, când toate lucrurile vor fi trecut, când vulnerabilitățile nopții se vor fi dus, toții prădătorii sunt pradă la rândul lor, când totul o va lua de la capăt, când mă voi preface că funcționez și că beau de plăcere, când voi pretinde că sunt iluzia pe care ceilalți o au despre mine, când voi lăsa impresa că sunt bine, că n-am nimic.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.