Privește-i: sunt prizonierii propriilor lor vieți, sunt captivi în universul problemelor pe care consideră că le au, sunt pur și simplu manifestări ale rutinei în care s-au trezit aruncați; întreabă-i când s-au simțit bine ultima dată privindu-se în oglindă. Privește-i cum nu pot pricepe muzica pe care o aud de undeva din depărtări, privește-i cum nu știu să citească jocul de culori în care mulți alți oameni, viața însăși, se scufundă necontenit.
Privește-i pe dinăuntru și vei înțelege: trăiesc hipnotizați de ego, cu perspectivele baricadate de sine, prinși în lanțurile propriilor interese. Sunt orbi; nu știu să-și asume consecințele deciziilor pe care le iau, nu pot înțelege că ei ar putea fi cauza destrămării universului pe care îl revendică, sunt insule unitare într-o mare plină de viață și interacțiune.
Privește-i: sunt ceea ce nu-ți dorești să devii.
…
Suntem liberi; libertatea și fericirea noastră ne mănâncă de vii. Ne trăim viața ca pe un interminabil dans, ca pe o fascinantă vibrație a unui univers pe o brană. Fiecare suntem câte o galaxie într-un spațiu general, ne rotim unii în jurul celorlalți, comunicăm prin adierea vântului, prin ploaia vijeliosă sau prin mângâierea magică a mării. Suntem cine suntem, singura manifestare de viață care am fi putut fi vreodată, suntem fericiți și împăcați cu asta, ne lăsăm prinși în jocul de culori, ne abandonăm spiritul stării fermecate în care toată fericirea lumii intră în rezonanță.
Sunt propria mea libertate; mă las călăuzit de mine însumi, din om în om, din îmbrățișare în îmbrățișare, din zâmbet în zâmbet, din cuvânt în cuvânt. Sunt, uneori, prea mult chiar și pentru mine însumi. Viața cade în avalanșe peste mine, mă împinge tot mai departe, tot mai aproape de mine. Sunt cine sunt, sunt singurul lucru înspre care m-am îndreptat vreodată; fericirea mi s-a încolăcit în jurul inimii și nu-mi mai dă drumul; sunt liber; pe vârf de munte și scufundat în mare, la birou și în camera mea de cămin, dormind pe nisip, răpus de alcool, în tăcerea îmbrățișării la care iau parte complice, în singurătatea propriilor gânduri sau în mijlocul unor mulțimi de oameni; sunt liber. Toți oamenii pe care îi cunosc sau nu, la care țin sau nu, toți oamenii de pe stradă, sunt eu. Mă regăsesc în toți, știu că am căzut cu toții din acea fericire astrală, din acea enormă libertate fără formă, din acel dans magic al universului.