Priviri peste oameni

15062015

Unii oameni adorm în fiecare noapte cu un oftat, unul greoi, provocat de groaza zilei de mâine dar și de oboseala celei care tocmai se încheie. Unii oameni se trezesc în fiecare dimineață pentru a fi mai mult și pentru a face mai mult decât ceea ce au reușit să realizeze ieri, în timp ce alți oameni nu-și dau seama încă de faptul că ar trebui să facă asta. Unii oameni muncesc pentru alți oameni; ne prepară mâncarea, ne fac curat pe străzi, fac posibil ca apa să curgă la robinete, ne aduc scrisorile, au grijă de noi în spitale, ne curăță toaletele, ne oferă cunoștințe. Unii oameni trăiesc bine, unii trăiesc rău, dar unii pur și simplu trăiesc. Unii oameni sunt fericiți, alții nu, alții nu știu cum să-și construiască sau cum să-și înțeleagă fericirea. Unii oameni scriu. Unii oameni beau ceai în compania altor oameni. Unii oameni fac dragoste. Unii oameni visează, unii vând ziare, unii cântă, unii fac fotografii, uni oameni îi țin pe alți oameni de mână, unii iubesc, unii lasă să treacă timpul pe lângă ei, unii oameni sunt trecători – prin viață, prin timp, pe aleile parcurilor –, unii oameni sunt la fel ca ceilalți dar alți oameni nu sunt (oare nu sunt aceștia tot o bucată din „ceilalți”?), unii oameni nu cred în nimic, unii oameni se îndrăgostesc de alți oameni asemenea lor, unii oameni rezolvă ecuații complicate, unii oameni visează să ajungă departe. Unii oameni știu că se poate. Unii oameni nu spun niciodată nu. Unii oameni cred în tine. Unii oameni par a fi la un moment dat totul. Pe unii oameni nu i-am întâlnit niciodată, sau dacă i-am întâlnit, nu i-am putut cunoaște. Unii oameni stau ascunși în sfera lor de intimitate, impenetrabilă, și-și petrec existența prin Tot. Unii oameni mor. Unii oameni sfidează moartea. Unii oameni nu au mâncat astăzi nimic. Unii oameni se trezesc în fiecare dimineață pentru a schimba lumea.

Asta a fost doar o mică parte din ceea ce-aș fi avut de spus despre unii oameni, despre cei care trec pe stradă pe lângă noi, despre cei din metrou, despre colegii de muncă ai fiecăruia dintre noi, despre controlorii din autobuz, despre străinul care te întreabă referitor la direcția în care trebuie să meargă.

Unii oameni suntem noi, cu toate fricile, speranțele sau iubirile noastre. Suntem tot ceea ce-am putea fi, suntem întreg universul, suntem sfârșitul timpului și începutul său. Cum se face oare că unii oameni trăiesc într-o lume în care omul pare că nu are nicio valoare?

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.